Peste Radioactiv: 6 Riscuri ale Consumului Acestuia
Peștele radioactiv există ca subiect real, dar aproape niciodată în conserva din coșul tău. Cesiul-137 măsurat în mușchiul de ton, la nivel mondial, are o concentrație medie de 0,415 Bq/kg, în timp ce potasiul-40 natural din exact același mușchi ajunge la 370 Bq/kg [1]. Adică peștele pe care îl mănânci este de aproape o mie de ori mai radioactiv din cauze naturale decât din cauza Fukushima.
Asta nu înseamnă că nu are rost să citești eticheta. Are, doar că din alt motiv decât ți se spune de obicei. Codul FAO și zona de captură îți spun despre trasabilitate, despre specie și despre contaminanții care chiar se acumulează în pește, adică mercur, PCB-uri și dioxine. Mai jos ai zonele FAO una câte una, cifrele reale ale contaminării radioactive și riscurile care merită atenția ta, în ordinea probabilității.
Iar dacă motivul pentru care mănânci pește este aportul de omega 3, există o cale care nu depinde deloc de ce scrie pe conservă. Uleiul de pește din gama Nordic Naturals Omega 3 vine din ape norvegiene, adică din zona FAO 27, cu buletin de analiză pe fiecare lot.
🐟 Omega 3 cu Origine Declarată și Testare pe Lot
Vezi gama Nordic Naturals →Cuprins
- Ce este peștele radioactiv și de unde provine
- Cât cesiu conține de fapt peștele din Pacific
- Ce înseamnă codul FAO de pe etichetă
- Harta zonelor FAO și ce acoperă fiecare
- FAO 27 este bun: Atlanticul de Nord-Est
- FAO 34 este bun: Atlanticul Central-Est
- FAO 51 și FAO 57 sunt bune: Oceanul Indian
- FAO 71 este bun: Pacificul Central-Vest
- FAO 87 este bun: Pacificul de Sud-Est
- FAO 61 și FAO 67: zonele de lângă Fukushima
- Ce zonă FAO este bună pentru ton
- Ce zonă FAO este bună pentru sardine
- Șase riscuri reale ale consumului de pește
- Omega 3 fără grija zonei de captură
- Cum citești corect eticheta în cinci pași
- Întrebări frecvente
Ce este peștele radioactiv și de unde provine
Peștele radioactiv este peștele care a acumulat în țesuturi radionuclizi artificiali, în principal cesiu-134 și cesiu-137, ca urmare a unei eliberări nucleare. Sursa cel mai des invocată este accidentul de la Fukushima (2011), când apă contaminată a ajuns în Oceanul Pacific.
Mecanismul este real. Peștele preia cesiu din apă și din prada lui, iar speciile migratoare îl pot transporta pe distanțe mari. Un studiu publicat în PNAS a găsit cesiu-134 și cesiu-137 în tonul roșu prins în largul Californiei în august 2011, dovedind că peștele traversase Pacificul dinspre Japonia [2].
Ce se pierde din discuție este ordinul de mărime. Concentrațiile măsurate în acel studiu au fost de 4,0 Bq/kg pentru cesiu-134 și 6,3 Bq/kg pentru cesiu-137, la vârful contaminării, în anul accidentului, la o specie care venise direct din apele japoneze [2]. Limita legală pentru alimente este de 100 Bq/kg în Japonia. Cesiul-137 are un timp de înjumătățire de aproximativ treizeci de ani, iar cesiul-134 de aproximativ doi ani, ceea ce înseamnă că trasorul cel mai clar al Fukushima a dispărut practic din pește de peste un deceniu.
Aici sunt onest, chiar dacă vând suplimente și mi-ar conveni contrariul: nu am găsit nicio măsurătoare care să susțină ideea că peștele din comerțul european reprezintă un risc radiologic pentru consumator.
Cât cesiu conține de fapt peștele din Pacific
Cesiul din peștele din Pacific se măsoară în fracțiuni de becquerel pe kilogram, nu în valori care să apropie vreo limită. O meta-analiză mondială publicată în Chemosphere, care a strâns datele din studiile pe mușchi de ton între anii 2000 și 2021, a ordonat radionuclizii după concentrația medie astfel [1]:
| Radionuclid | Concentrație medie | Origine |
|---|---|---|
| Potasiu-40 | 370,157 Bq/kg | Natural, în toate organismele vii |
| Poloniu-210 | 26,312 Bq/kg | Natural, din lanțul uraniului |
| Plumb-210 | 5,339 Bq/kg | Natural |
| Radiu-226 | 4,005 Bq/kg | Natural |
| Cesiu-137 | 0,415 Bq/kg | Artificial, teste nucleare plus Fukushima |
Cesiul-137 este pe ultimul loc, la mai puțin de o miime din potasiul-40 natural. Aceeași lucrare a calculat doza efectivă anuală pentru consumatori și a concluzionat că aceasta se situează în intervalul sigur, sub 1 mSv pe an [1].
Un al doilea reper vine din Japonia. O analiză gamma pe 259 de alimente, la cinci ani după accident, a găsit o concentrație mediană de cesiu radioactiv de 0,33 Bq/kg, mult sub limita de reglementare, iar autorii au arătat totodată că o parte din cesiul detectat era anterior anului 2011, provenind din testele nucleare atmosferice [3]. Cu alte cuvinte, urme de cesiu existau în pește și înainte de Fukushima.
Trebuie spusă și limita acestor date. Media nu exclude valorile extreme: aceeași monitorizare japoneză a găsit cazuri izolate care depășeau limita, la specii prădătoare din zona imediat afectată. Pentru peștele comercializat în Uniunea Europeană însă, controalele de import și distanța geografică fac problema teoretică.
Ce înseamnă codul FAO de pe etichetă
Codul FAO de pe etichetă este numărul zonei majore de pescuit în care a fost capturat peștele, dintr-un sistem de împărțire a mărilor și oceanelor administrat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. Zonele marine sunt numerotate de la 18 la 88, iar apele interioare de la 01 la 08.
Aici este o nuanță pe care majoritatea articolelor o ratează. Regulamentul european care guvernează informarea consumatorului cere indicarea zonei de captură, dar nu în forma pe care o crede toată lumea [5]. Pentru peștele din Atlanticul de Nord-Est, adică FAO 27, precum și pentru Mediterana și Marea Neagră, adică FAO 37, eticheta trebuie să arate subzona sau diviziunea, însoțită de o denumire pe înțelesul cumpărătorului, de o hartă sau de o pictogramă. Pentru capturile din alte oceane este suficientă denumirea zonei majore FAO. Numărul propriu-zis este informație voluntară.
De asta găsești pe unele conserve „Oceanul Indian" scris în cuvinte și pe altele „FAO 51". Ambele sunt corecte legal. Din ce am văzut pe rafturile din România, producătorii serioși pun numărul, iar cei care se mulțumesc cu minimul legal scriu doar denumirea generică. Este observația mea de cumpărător care citește etichete de ani de zile, nu o statistică.
Ce îți dă efectiv codul: zona de proveniență, deci implicit speciile probabile, presiunea de pescuit din regiune și nivelul de reglementare al flotelor care operează acolo. Ce nu îți dă: nicio informație despre conținutul de mercur, despre prospețime sau despre metoda de procesare.
Harta zonelor FAO și ce acoperă fiecare
Harta zonelor FAO împarte apele lumii în nouăsprezece zone majore marine. Mai jos ai zonele pe care le întâlnești realist pe o conservă vândută în România.
| Cod | Denumire | Specii tipice |
|---|---|---|
| FAO 21 | Atlanticul de Nord-Vest | Cod, hering, macrou |
| FAO 27 | Atlanticul de Nord-Est | Hering, macrou, sardină, cod, somon norvegian |
| FAO 34 | Atlanticul Central-Est | Sardină, ton, stavrid, sardinelă |
| FAO 37 | Mediterana și Marea Neagră | Hamsie, sardină, ton roșu |
| FAO 41 | Atlanticul de Sud-Vest | Calmar, merluciu, sardinelă |
| FAO 47 | Atlanticul de Sud-Est | Merluciu, stavrid |
| FAO 51 | Oceanul Indian de Vest | Ton dungat, ton galben |
| FAO 57 | Oceanul Indian de Est | Ton dungat, ton galben |
| FAO 61 | Pacificul de Nord-Vest | Alaska pollock, sardină japoneză, ton |
| FAO 67 | Pacificul de Nord-Est | Somon de Alaska, cod negru, alaska pollock |
| FAO 71 | Pacificul Central-Vest | Ton dungat, ton galben |
| FAO 77 | Pacificul Central-Est | Ton galben, sardină |
| FAO 87 | Pacificul de Sud-Est | Hamsie peruviană, stavrid chilian |
Regula de orientare geografică este simplă. Prima cifră îți spune regiunea: zonele din anii douăzeci și treizeci sunt Atlanticul de nord și centru, cele din patruzeci sunt Atlanticul de sud, cincizeci este Oceanul Indian, iar șaizeci până la optzeci sunt Pacificul, de la nord către sud.
FAO 27 este bun: Atlanticul de Nord-Est
FAO 27 este bun și este, în opinia mea, cea mai solidă alegere de pe raft. Acoperă Atlanticul de Nord-Est, adică apele Norvegiei, Islandei, Scoției, Irlandei și Mării Nordului. Se află la aproximativ zece mii de kilometri de Fukushima, în alt bazin oceanic, fără legătură prin curenți cu zona afectată.
Motivul pentru care o recomand nu este absența radiațiilor, care oricum nu este o problemă nicăieri în comerț. Este combinația dintre reglementarea strictă a flotelor europene și norvegiene, cerința legală de a indica subzona exactă pe etichetă și speciile care se pescuiesc acolo. Heringul, macroul și sardina sunt pești mici, cu viață scurtă, care acumulează foarte puțin mercur.
Aceeași zonă furnizează materia primă pentru cea mai mare parte a uleiurilor de pește premium, inclusiv pentru gama pe care o distribuim.
FAO 34 este bun: Atlanticul Central-Est
FAO 34 este bun și este zona pe care o găsești cel mai des pe conservele de sardine de calitate. Acoperă Atlanticul Central-Est, de la Maroc și Sahara Occidentală până în Golful Guineei, cu Portugalia și Spania ca principale țări procesatoare.
Sardina din FAO 34 este argumentul principal pentru zona asta. Este un pește mic, care se hrănește cu plancton, trăiește puțin și nu are timp să acumuleze metale grele. Aceleași proprietăți îl fac și dens în EPA și DHA raportat la preț, motiv pentru care sardinele rămân una dintre cele mai bune surse alimentare de omega 3 din supermarket.
Atenție totuși la un detaliu de etichetă. FAO 34 apare uneori și pe conserve de ton, iar tonul este altă discuție, indiferent de zonă.
FAO 51 și FAO 57 sunt bune: Oceanul Indian
FAO 51 este bun, la fel și FAO 57, iar amândouă acoperă Oceanul Indian, prima jumătatea de vest și a doua pe cea de est. Nu au legătură cu Pacificul de Nord și nu sunt afectate de Fukushima în niciun fel.
De aici vine o parte importantă din tonul conservat vândut în Europa, în special ton dungat, cunoscut și ca skipjack. Aici discuția se mută complet de pe radiații pe două alte criterii: specia de ton și metoda de pescuit. Tonul dungat este mic și are mercur puțin. Tonul obez, adică bigeye, este mare, trăiește mult și acumulează semnificativ mai mult.
Deci FAO 51 și FAO 57 sunt zone bune, dar verifică specia scrisă pe etichetă, nu doar codul.
FAO 71 este bun: Pacificul Central-Vest
FAO 71 este bun pentru consum, chiar dacă se află în Pacific. Zona acoperă Pacificul Central-Vest, adică apele din jurul Filipinelor, Indoneziei, Papua Noua Guinee și insulelor din Micronezia, la mii de kilometri sud de Fukushima și separată de aceasta prin sisteme de curenți diferite.
Aici trebuie să corectez ceva ce am scris eu însumi într-o versiune anterioară a acestui articol. Am inclus FAO 71 pe o listă de zone de evitat, pe baza apartenenței la Pacific. Am verificat de atunci datele de monitorizare și nu există bază pentru asta. Zona furnizează cea mai mare parte a tonului dungat din lume, iar concentrațiile de cesiu raportate acolo se încadrează în valorile medii mondiale, adică sub un becquerel pe kilogram [1].
Ce rămâne de verificat în FAO 71 nu ține de radiații, ci de sustenabilitate și de metoda de pescuit. Aici operează flote industriale mari, iar diferența dintre un ton prins cu undița și unul prins cu plasa-pungă pe dispozitiv de agregare este reală pentru ecosistem.
FAO 87 este bun: Pacificul de Sud-Est
FAO 87 este bun și este probabil cel mai nedreptățit cod de pe etichete. Zona acoperă Pacificul de Sud-Est, adică apele Chile și Peru, în emisfera sudică. Distanța până la Fukushima trece de cincisprezece mii de kilometri, iar circulația oceanică din emisfera sudică este separată de cea din nordul Pacificului.
Confuzia vine din cuvântul „Pacific". Oceanul Pacific are o suprafață mai mare decât toate continentele la un loc, iar a-l trata ca pe o singură zonă contaminată este ca și cum ai spune că apa din Marea Nordului este nesigură pentru că Marea Neagră are o problemă.
Din FAO 87 vine hamsia peruviană, care alimentează o parte considerabilă din industria mondială de făină și ulei de pește. Este un pește mic, cu ciclu de viață scurt, exact profilul pe care îl cauți pentru mercur redus.
FAO 61 și FAO 67: zonele de lângă Fukushima
FAO 61 și FAO 67 sunt zonele de lângă Fukushima, în măsura în care acest lucru înseamnă ceva la scara Pacificului. FAO 61 acoperă Pacificul de Nord-Vest, adică apele Japoniei, Coreei, Chinei și Rusiei orientale. FAO 67 acoperă Pacificul de Nord-Est, cu Alaska și Columbia Britanică.
Dacă există undeva un motiv real de prudență, aici este. Chiar și așa, cifrele nu susțin panica. Monitorizarea oficială a peștelui din Pacificul de Nord a găsit un maxim de 44 Bq/kg într-un set de 559 de probe, sub limita de 100 Bq/kg [3], iar peștele japonez destinat exportului trece prin controale suplimentare la intrarea în Uniunea Europeană.
FAO 67 merită o mențiune separată, pentru că este pe nedrept pus în aceeași categorie. De acolo vine somonul sălbatic de Alaska, unul dintre cele mai bine reglementate stocuri de pește din lume. Curentul Alaska curge dinspre nord către sud de-a lungul coastei, nu dinspre Japonia.
Poziția mea, ca să fie clară: nu evit FAO 67. Pentru FAO 61 aleg altceva când am opțiunea, mai degrabă din motive de trasabilitate decât din teamă de cesiu.
Ce zonă FAO este bună pentru ton
Zona FAO bună pentru ton este oricare dintre 34, 51, 57, 71 și 77, dar întrebarea este pusă greșit. La ton, specia contează mult mai mult decât zona.
| Specie de ton | Mărime și longevitate | Mercur acumulat |
|---|---|---|
| Ton dungat (skipjack) | Mic, viață scurtă | Cel mai redus |
| Ton galben (yellowfin) | Mediu | Moderat |
| Ton alb (albacore) | Mediu spre mare | Ridicat |
| Ton obez (bigeye) | Mare, viață lungă | Cel mai ridicat |
Metilmercurul se acumulează în lanțul trofic, iar un prădător mare care trăiește cincisprezece ani concentrează mult mai mult decât unul mic care trăiește patru. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a stabilit o doză săptămânală tolerabilă de 1,3 µg pe kilogram de greutate corporală pentru metilmercur, pornind de la efectele asupra dezvoltării neurologice a fătului [4]. Pentru un adult de 70 kg asta înseamnă aproximativ 91 µg pe săptămână.
Recomandarea practică: caută „ton dungat" sau „skipjack" pe etichetă, indiferent de zona FAO. Este cel mai bun raport dintre omega 3 și mercur din raftul de conserve.
Ce zonă FAO este bună pentru sardine
Zona FAO bună pentru sardine este 34 în primul rând, urmată de 27 și 37. Sardina din Atlanticul Central-Est, procesată în Portugalia sau Spania, rămâne varianta pe care o cumpăr eu cel mai des.
Sardina are un avantaj pe care tonul nu îl are. Este mică, se hrănește cu plancton și trăiește câțiva ani, deci nu apucă să concentreze mercur. În plus se consumă cu tot cu oase, ceea ce adaugă calciu, iar conținutul de EPA și DHA la o cutie de o sută de grame acoperă cu ușurință aportul recomandat pentru câteva zile.
La sardine, criteriul care contează cu adevărat nu este zona, ci uleiul din conservă și data de fabricație. O sardină în ulei de măsline extravirgin, cu doi ani vechime, este alt produs față de una în ulei de floarea-soarelui rafinat.
Dacă nu ajungi la două porții de pește gras pe săptămână, un omega 3 certificat IFOS acoperă diferența, cu raport de analiză pe lot.
Vezi colecția Omega 3 →Șase riscuri reale ale consumului de pește
Riscurile reale ale consumului de pește sunt altele decât cele care circulă pe internet, iar radiațiile sunt ultimul din listă, nu primul. Le-am ordonat după probabilitatea de a te afecta efectiv, nu după cât de spectaculos sună.
- Metilmercur la speciile prădătoare mari. Peștele-spadă, rechinul, tonul obez și macroul-rege concentrează cel mai mult. Pragul EFSA de 1,3 µg pe kilogram corporal pe săptămână poate fi depășit de copii și de femeile însărcinate care consumă frecvent astfel de specii [4]. Este riscul numărul unu, documentat și cuantificat.
- Oxidarea grăsimilor omega 3. Un ulei de pește sau o conservă păstrate prost dezvoltă peroxizi și aldehide. Uleiul rânced nu doar că își pierde beneficiul, ci aduce compuși pe care nu îi vrei. Se recunoaște după miros și după gustul metalic.
- PCB-uri și dioxine. Poluanți organici persistenți care se acumulează în grăsimea peștelui, în special la speciile grase din zone industrializate. Uniunea Europeană are limite maxime stabilite, iar peștele din acvacultură reglementată este de regulă mai bine controlat decât cel sălbatic din ape închise.
- Histamina și intoxicația scombroidă. Apare la peștele din familia scombridelor, adică ton, macrou și sardină, ținut insuficient refrigerat după captură. Histamina rezistă la gătire și la conservare. Este cea mai frecventă problemă acută legată de pește, mult mai probabilă decât orice scenariu radiologic.
- Microplastice și aditivii asociați. Documentate în pește la nivel mondial, dar consecințele asupra sănătății umane rămân deocamdată insuficient stabilite. Îl includ pentru că este real, nu pentru că știm ce înseamnă.
- Radionuclizi artificiali. Ultimul din listă, cu valorile de la începutul articolului: 0,415 Bq/kg medie mondială la ton, față de 370 Bq/kg potasiu-40 natural în același mușchi [1].
Ce nu apare în listă și apare în multe articole: căderea părului, afectarea măduvei osoase, sângerările interne. Acelea sunt manifestări ale sindromului acut de iradiere, care apare la doze pe tot corpul de ordinul gray-ilor. Nu au nicio legătură cu alimentația.
Omega 3 fără grija zonei de captură
Aportul de omega 3 se poate asigura fără să depinzi de zona de captură scrisă pe conservă, iar asta rezolvă simultan patru dintre cele șase riscuri de mai sus. Un ulei de pește purificat pornește tot de la pește, dar trece prin distilare moleculară, care îndepărtează metalele grele, PCB-urile și dioxinele.
Partea care contează practic este verificarea. Programul IFOS, adică International Fish Oil Standards, testează pe lot metalele grele, PCB-urile, dioxinele și gradul de oxidare, iar raportul se publică pe numărul lotului. Diferența față de o conservă este de natură, nu de grad: la conservă ai un cod de zonă, la un Nordic Naturals Ultimate Omega ai buletin de analiză pentru lotul din mâna ta.
Aici intru pe teren propriu. În anii de lucru cu clienți, cei mai mulți dintre cei care voiau să își crească aportul de omega 3 din pește ajungeau la două porții pe săptămână în cel mai bun caz, iar mulți nici la atât. Nu din lipsă de intenție, ci din preț, timp și obișnuință culinară. Este observație din practica mea de consultanță, nu concluzie de studiu, dar explică de ce suplimentul rămâne varianta realistă pentru majoritatea oamenilor cu care am lucrat.
Ce nu poate face un supliment: nu îți dă proteina, seleniul, iodul și vitamina D dintr-o porție de pește întreg. Uleiul este o completare a dietei, nu un înlocuitor al ei.
Cum citești corect eticheta în cinci pași
Eticheta unei conserve de pește se citește în cinci pași, în ordinea asta, pentru că primii doi elimină majoritatea produselor slabe.
- Specia, scrisă complet. „Ton dungat" sau „skipjack" spune ceva. „Ton" fără altă precizare, mai puțin. La sardine, denumirea științifică pe etichetă este un semn bun.
- Zona de captură. Fie codul FAO, fie denumirea în cuvinte. Atlanticul de Nord-Est și Atlanticul Central-Est sunt alegeri solide, la fel Oceanul Indian pentru ton dungat.
- Uleiul din conservă. Ulei de măsline extravirgin, ulei de măsline, apă sau suc propriu. Uleiul de floarea-soarelui rafinat schimbă complet raportul de grăsimi al produsului final.
- Lista de ingrediente. Pește, ulei, sare. Dacă trece de patru poziții, întreabă-te ce fac celelalte acolo.
- Starea cutiei. Nu cumpăra o conservă bombată, ruginită sau cu sigiliul deteriorat. Bombarea indică activitate microbiană, iar aici riscul este imediat și real.
Codul FAO este deci un criteriu între cinci, nu criteriul unic. Cine îți vinde ideea că un singur număr de pe etichetă decide dacă alimentul este sigur simplifică pentru că simplificarea se distribuie mai bine.
Harta zonelor majore de pescuit FAO. Zonele din Pacific, marcate distinct, sunt cele asociate frecvent cu discuția despre Fukushima, deși distanța și circulația oceanică diferă enorm între ele.
🌿 2150 mg Omega 3 pe Porție, Formă Trigliceride, Aromă Naturală de Lămâie
Vezi Ultimate Omega →Întrebări frecvente
Ce înseamnă codul FAO de pe conserva de pește?
Codul FAO indică zona majoră de pescuit în care a fost capturat peștele, dintr-un sistem de numerotare administrat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. Zonele marine sunt numerotate de la 18 la 88. Legislația europeană cere indicarea zonei de captură, iar pentru Atlanticul de Nord-Est și pentru Mediterana este obligatorie și subzona, dar numărul propriu-zis poate fi înlocuit cu denumirea zonei în cuvinte.
FAO 27 este bun?
Da, FAO 27 este bun și este una dintre cele mai sigure alegeri de pe raft. Acoperă Atlanticul de Nord-Est, adică apele Norvegiei, Islandei, Scoției și Mării Nordului. Speciile de acolo sunt în general pești mici, cu viață scurtă, care acumulează puțin mercur, iar flotele care operează în zonă sunt printre cele mai bine reglementate din lume.
FAO 34 este bun?
Da, FAO 34 este bun și este zona pe care o găsești cel mai des pe conservele bune de sardine. Acoperă Atlanticul Central-Est, de la Maroc până în Golful Guineei. Sardina de acolo este un pește mic care se hrănește cu plancton, deci acumulează foarte puțin mercur și are un raport bun între omega 3 și preț.
FAO 71 este bun?
Da, FAO 71 este bun pentru consum. Acoperă Pacificul Central-Vest, adică apele din jurul Filipinelor, Indoneziei și Papua Noua Guinee, la mii de kilometri de Fukushima și în sisteme de curenți diferite. De acolo vine cea mai mare parte a tonului dungat din lume. Ce merită verificat în zona asta nu ține de radiații, ci de specia de ton și de metoda de pescuit.
FAO 87 este bun?
Da, FAO 87 este bun. Acoperă Pacificul de Sud-Est, adică apele Chile și Peru, în emisfera sudică, la peste cincisprezece mii de kilometri de Fukushima. Circulația oceanică din emisfera sudică este separată de cea din nordul Pacificului. De acolo vine hamsia peruviană, un pește mic cu conținut redus de mercur.
FAO 51 este bun?
Da, FAO 51 este bun și acoperă Oceanul Indian de Vest, fără nicio legătură cu Pacificul de Nord. De acolo vine o parte importantă din tonul conservat vândut în Europa, în special ton dungat. La zona asta criteriul care contează este specia de ton scrisă pe etichetă, pentru că tonul obez acumulează semnificativ mai mult mercur decât cel dungat.
Peștele din Pacific este radioactiv?
Peștele din Pacific conține urme măsurabile de cesiu-137, dar la concentrații foarte mici. O meta-analiză mondială pe mușchi de ton a găsit o medie de 0,415 Bq/kg cesiu-137, față de 370 Bq/kg potasiu-40 natural în același țesut, iar evaluarea de risc plasează consumatorii sub pragul de 1 mSv pe an. Urme de cesiu existau în pește și înainte de anul 2011, provenind din testele nucleare atmosferice.
Ce zonă FAO este bună pentru ton?
Pentru ton sunt bune zonele 34, 51, 57, 71 și 77, dar specia contează mai mult decât zona. Tonul dungat, cunoscut și ca skipjack, este mic și acumulează cel mai puțin mercur. Tonul obez, adică bigeye, este mare, trăiește mult și concentrează cel mai mult. Caută denumirea speciei pe etichetă, nu doar codul zonei.
Ce zonă FAO este bună pentru sardine?
Pentru sardine cea mai bună zonă este FAO 34, urmată de FAO 27 și FAO 37. Sardina este un pește mic care se hrănește cu plancton și trăiește câțiva ani, deci acumulează foarte puțin mercur. La sardine contează la fel de mult uleiul din conservă: ulei de măsline extravirgin sau suc propriu, nu ulei de floarea-soarelui rafinat.
📚 Referințe
[1] Fakhri Y, Sarafraz M, Pilevar Z, Daraei H, Rahimizadeh A, Kazemi S, Khedher KM, Thai VN, Ba LH, Mousavi Khaneghah A. The concentration and health risk assessment of radionuclides in the muscle of tuna fish: a worldwide systematic review and meta-analysis. Chemosphere. 2022;289:133149. PMID: 34871618. DOI: 10.1016/j.chemosphere.2021.133149
[2] Madigan DJ, Baumann Z, Fisher NS. Pacific bluefin tuna transport Fukushima-derived radionuclides from Japan to California. Proceedings of the National Academy of Sciences. 2012;109(24):9483-9486. PMID: 22645346. DOI: 10.1073/pnas.1204859109
[3] Hori M, Saito T, Shozugawa K. Source evaluation of 137Cs in foodstuffs based on trace 134Cs radioactivity measurements following the Fukushima nuclear accident. Scientific Reports. 2018;8:16806. PMID: 30429521. DOI: 10.1038/s41598-018-35183-z
[4] EFSA Panel on Contaminants in the Food Chain. Scientific Opinion on the risk for public health related to the presence of mercury and methylmercury in food. EFSA Journal. 2012;10(12):2985. DOI: 10.2903/j.efsa.2012.2985
[5] Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, capitolul IV, articolele 35 și 38, privind informarea consumatorului și indicarea zonei de captură. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 354, 28.12.2013.
✍️ Articol scris de Daniel Dumitriu, Specialist Certificat NASM US în Nutriție, CEO & Fondator Protein4Life.ro
⚠️ Disclaimer: Acest articol are scop informativ și educativ. Nu reprezintă recomandări de tratament și nu înlocuiește îndrumarea unui specialist în sănătate. Suplimentele alimentare nu substituie o dietă variată și echilibrată și un stil de viață sănătos.